joi, ianuarie 15, 2026

Primele semne că ai fost mușcat de căpușă și ce trebuie să faci imediat

Imediat ce temperaturile cresc peste 10 grade Celsius și încep ploile, insectele parazite revin la viață. Mușcătura lor e nedureroasă, așa că persoana înțepată nu realizează că este într-un pericol mortal, întrucât căpușele transmit boala Lyme!

Primele semne că ai fost mușcat de căpușă

În cel mai bun caz zona unde se află căpușa se înroșește, apar mâncărimi, arsuri și, rareori, durere intensă. De obicei, însă, simptomele grave apar după ce căpușa a căzut.

Acestea pot fi: febră, simptome foarte asemănătoare cu cele ale gripei, erupții cutanate, slăbiciune inexplicabilă, amorțeală, durere și chiar inflamația articulațiilor, palpitații, respirație scurtă (sacadată), greață sau vărsături.

Cel mai grav e, însă, că acești paraziți transmit boala Lyme, care este greu de diagnosticat, pentru că mimează simptomele altor afecțiuni, atacând diferite organe. De obicei, ca să pună diagnosticul de boală Lyme, medicii caută să vadă dacă pacienții au pe corp o pată circulară, numită „eritem în ochi de bou”.

Cum scoți insecta din piele

Atunci când mușcă, insecta își bagă capul și cârligele lui sub piele.

Cel mai bine ar fi să mergeți la medic, pentru că dacă o rupeți și capul rămâne sub piele, zona se va infecta. Dacă nu puteți face asta, trebuie să respectați următorii pași: vă puneți mănuși chirurgicale, prindeți ușor căpușa (nu trebuie strivită), cât mai aproape de piele (dacă o prindeți de abdomen injectează microbi), cu o pensetă fină. O trageți ușor, în linie dreaptă (să nu o răsuciți), deoarece trebuie scos și capul și cârligele. Curățați locul cu spirt, apă și săpun, apoi aplicați iod/betadină.

Mai mult pe doctorulzilei.ro

Sursa ampress.ro

Andreea Mădălina
Andreea Mădălinahttps://comunicateinpresa.ro
Sunt Andreea Mădălina, redactor la Comunicate în Presă. Scriu cu pasiune despre știri, comunicate și editoriale care aduc informații actuale și relevante pentru cititorii din toată România.

Articole recente

Categorii