Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că dorește să reia discuțiile cu președintele rus Vladimir Putin, în contextul în care Uniunea Europeană nu mai deține canale de negociere cu Moscova.

Contextul discuțiilor franco‑ruse

Ultima conversație directă dintre cei doi lideri a avut loc pe 1 iulie 2025. Conform unui comunicat al Palatului Élysée, pe agenda acelei întâlniri au fost:

• Războiul din Ucraina
• Programul nuclear al Iranului

Această discuție a marcat o reluare a contactului direct între un lider vest‑european și Kremlinul rus, după ce majoritatea țărilor NATO au întrerupt orice comunicare cu Moscova în urma invadării Ucrainei din 24 februarie 2022.

Semnalul transmis de Macron

După mesajul inițial al lui Macron, în care și-a exprimat disponibilitatea de a negocia cu Putin, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a confirmat recent deschiderea lui Putin pentru noi discuții. La mijlocul săptămânii, în Paris, Macron a reiterat acest semnal într-un interviu acordat presei franceze.

Analiza expertului Claudiu Degeratu

Claudiu Degeratu, expert în securitate și fost șef al Secției de Apărare a Delegației Permanente a României la NATO, a comentat demersul lui Macron pentru „Adevărul”.

„Putin a respins până acum planul Franței și al Coaliției de Voință pentru a pregăti o forță de menținere a păcii sau de asigurarea garanților pentru Ucraina. Și cu toate clarificările de la Paris privind faptul că forța va fi post‑conflict și după stabilirea, să zicem, unei perioade de încetare a focului, am văzut, Federația Rusă a respins ideea. Ori, acum, Macron încearcă să promoveze această soluție pentru că, înțeleg, partea americană nu o exclude, o ia în calcul, dar Washingtonul nici nu susține propunerea europeană direct în discuțiile cu Moscova. Partea americană a lăsat Europa să‑și promoveze contribuția la planul de pace direct la Moscova. Iar Macron vrea acum să discute direct cu Putin, să‑i prezinte concluziile după întâlnirea de la Paris și să negocieze”

Degeratu subliniază că, pe lângă Ucraina, Franța are și alte dosare deschise cu Moscova, cum ar fi situația din Africa, unde Rusia a încurajat statele africane să rupă legăturile privilegiate cu Franța.

Posibile subiecte de negociere

Expertul menționează că o eventuală negociere directă franco‑russă ar putea cuprinde:

• Propuneri de la Moscova
• Propuneri ale Franței
• Un pachet de negociere cuprinzător, care să includă și alte domenii de interes comun

Macron, liderul de care UE avea nevoie

În opinia lui Degeratu, Macron se afirmă ca liderul pe care Uniunea Europeană îl căuta, oferind o politică mai coerentă și curajoasă decât cea a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau a cancelarului german Friedrich Merz.

„Dacă ne uităm la conjunctură, da, Emmanuel Macron rămâne liderul care chiar dă claritate strategică, orientare, a găsit un mecanism de mobilizare la nivel european și internațional și își asumă un plan de mai lungă durată pe zona aceasta. Nu prea există alţi candidaţi în afară de Macron la a fi definit ca fiind liderul european în acest moment. Doamna Ursula von der Leyen și domnul Friedrich Merz au avut și ei această ocazie în ultimii ani și nu au reușit să facă acest lucru”

Expertul în securitate Gabriel Done explică cum trebuie interpretate declarațiile lui Donald Trump privind Groenlanda și de ce insula, parte a Danemarcei, devine vitală pentru securitatea Statelor Unite.

Interpretarea declarațiilor lui Trump

Done avertizează că afirmațiile publice ale fostului președinte american despre anexarea Groenlandei nu trebuie luate literal.

„Declarațiile publice privind intenția de a anexa Groenlanda, atribuite președintelui american Donald J. Trump, nu trebuie luate literal; ele maschează anxietăți strategice profunde, inclusiv pierderea inițiativei în Arctica și lipsa de încredere în aliați și instituții internaționale. În realitate, mesajul subtil transmis este acela că Statele Unite percep o accelerare a militarizării regiunii și o penetrare economică și strategică rusă și chineză, care le amenință poziția tradițională de superioritate. Rusia și China acționează strategic în Arctica, fiecare după propriul model”, spune expertul în securitate Gabriel Done.

Competiția în Arctică: Rusia și China

Potrivit analizei lui Done, cele două mari puteri adoptă strategii diferite în zona arctică.

Strategia Rusiei

• Reoperarea bazelor aeriene și dezvoltarea sistemelor A2/AD.
• Control efectiv asupra Rutei Maritime Nordice.
• Consolidarea avantajului decisional într-un scenariu de criză.

Abordarea Chinei

• Extinderea influenței prin investiții mascate ca activități științifice sau comerciale.
• Integrarea Arcticii în „Polar Silk Road”, vizând statutul de „Near‑Arctic State”.
• Considerată de Washington o amenințare la adresa aranjamentelor de securitate din Oceanul Arctic.

„Moscova reoperaționalizează baze aeriene, dezvoltă sisteme A2/AD și exercită control efectiv asupra Rutei Maritime Nordice, consolidându-și avantajul decisional într-un scenariu de criză. China, deși nu are prezență militară directă, își extinde influența prin investiții mascate ca activități științifice sau comerciale și prin integrarea Arcticii în Polar Silk Road, urmărind să devină un „Near‑Arctic State”. Pentru Washington, prezența Chinei în Arctica nu este doar o chestiune economică, ci o amenințare la adresa aranjamentelor de securitate din Oceanul Arctic, ceea ce face imposibilă acceptarea pasivă a acestei evoluții”, detaliază el.

Rolul Danemarcei și al Groenlandei

Done susține că Danemarca a gestionat insula ca pe un teritoriu administrativ cu autonomie limitată, fără să înțeleagă pe deplin importanța strategică a acesteia.

„În acest context, Danemarca a gestionat Groenlanda ca pe un teritoriu administrativ cu autonomie limitată și probleme bugetare, fără a înțelege pe deplin importanța strategică a insulei. Abordarea daneză a fost marcată de trei iluzii periculoase:

• Presupunerea că Arctica rămâne un spațiu de cooperare și nu de competiție.
• Credința că statutul de aliat loial al SUA garantează protecția automată.
• Convingerea că autonomia groenlandeză poate fi decuplată de considerentele marii strategii globale.

Realitatea a demonstrat contrariul: Groenlanda se află într-o poziție geopolitică vitală, iar pierderea controlului asupra acesteia ar însemna pentru Statele Unite (precum și pentru Danemarca) vulnerabilitate strategică și oportunități informaționale pentru rivalii lor.”

Statutul NATO al Groenlandei

Insula nu beneficiază de garanții de securitate colectivă din partea NATO, ci depinde de suveranitatea daneză și de prezența militară americană.

„Un aspect critic adesea ignorat este statutul Groenlandei în raport cu NATO. Insula nu este membru NATO propriu-zis; protecția sa derivă din suveranitatea daneză și din prezența militară americană. Articolul 5 al NATO se aplică indirect, prin prisma responsabilităților Danemarcii, dar Groenlanda nu beneficiază de o garanție de securitate automată ca statele membre. În acest sens, bazele americane de la Thule/Pituffik reprezintă adevăratul pivot al securității regiunii: ele constituie un nod esențial pentru avertizarea timpurie balistică, apărarea antirachetă integrată și supravegherea spațială, iar diminuarea sau pierderea acestor capacități ar crea un deficit strategic major pentru SUA”, mai afirmă expertul.

Erori politice ale SUA

Done critică abordarea publică a administrației Trump față de Danemarca, considerând-o dăunătoare pentru coeziunea transatlantică.

„Eroarea politică a Washingtonului a fost să transforme această problemă strategică într-o confruntare publică cu Danemarca. Presiunea exercitată asupra Copenhagăi, sub forma unor declarații agresive sau gesturi simbolice, subminează relația cu un aliat esențial, slăbește coeziunea transatlantică și erodează legitimitatea SUA ca arhitect al ordinii internaționale bazate pe reguli. Mai mult, aceste abordări reactive favorizează exact scenariile pe care le încearcă să le prevină: consolidarea pozițiilor Rusiei și Chinei, și crearea unui precedent de unilateralism care poate fi exploatat de rivalii strategici.”

Reacția Europei și limitele diplomației

Declarația comună semnată de Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania, conform lui Done, nu reușește să includă actorii nordici și să reflecte realitățile de pe teren.

„Declarația comună privind Groenlanda, semnată recent de Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania, evidențiază ipocrizia și limitele diplomației occidentale. Aceasta reafirmă angajamentele față de securitatea arctică și suveranitatea daneză, dar ignoră realitățile strategice de pe teren și nu include actorii nordici, care dețin expertiză, infrastructură și experiență indispensabile. Documentul servește mai mult imaginii externe și politicii interne decât securității reale a Groenlandei, demonstrând că gesturile simbolice nu substituie prezența efectivă și coordonarea strategică”, consideră Done.

Concluzii privind securitatea Arcticii

În opinia lui Done, Groenlanda este un „multiplicator de putere” și un test al capacității occidentale de a gestiona competiția strategică emergentă.

„În concluzie, Groenlanda nu reprezintă doar o miză simbolică sau un subiect de discurs politic; ea este un multiplicator de putere în Arctica și un test al capacității occidentale de a gestiona competiția strategică emergentă. Presiunea publică și gesturile teatrale nu protejează insula; singurele garanții sunt prezența militară reală, coordonarea discretă cu Danemarca și statele nordice și anticiparea mișcărilor Rusiei și Chinei”, consideră el.

„În acest context, Copenhaga, coroana daneză și autoritățile groenlandeze trebuie recunoscute și sprijinite pentru rolul lor esențial: Danemarca rămâne garantul suveranității Groenlandei, iar capacitatea sa de a gestiona autonomia insulei în cadrul ordinii internaționale stabilește standardul pentru securitatea Arcticii”, spune Cătălin Done.

„Aceasta nu este doar o chestiune de simbol, ci un nod strategic al ordinii euro‑atlantice. Susținerea suveranității daneze și a integrității coroanei daneze nu reprezintă un simplu gest politic, ci o investiție în stabilitatea și predictibilitatea pe termen lung a regiunii. Orice strategie americană sau occidentală care neglijează acest aspect riscă să submineze exact ceea ce trebuie protejat: un aliat istoric, un garant legitim și un actor capabil să mențină controlul asupra unui teritoriu critic în fața influențelor externe. În mod cert, prezența și acțiunile Rusiei și Chinei în Arctica reprezintă o amenințare directă la adresa securității aliate, dar sprijinul real pentru Danemarca și pentru coroana daneză trebuie să fie coerent, discret și respectuos, recunoscând autoritatea lor și capacitatea de a lua decizii strategice privind Groenlanda. Numai astfel poate fi consolidată securitatea Arcticii, protejată suveranitatea unui aliat și menținută coeziunea occidentală în fața provocărilor globale”, încheie Gabriel Done.

Cel puțin 192 de manifestanţi au pierdut viaţa în Iran, potrivit ONG‑ului Iran Human Rights, în contextul celor mai ample proteste din ultimii trei ani, declanşate la Teheran pe 28 decembrie 2025.

Contextul protestelor

Mișcarea a început după ce comercianţii au ieşit în stradă din cauza scumpirilor accelerate şi a prăbuşirii monedei naţionale. Revolta s‑a extins rapid în numeroase orașe, inclusiv în Machhad, şi a căpătat amploare în ultimele zile.

Regimul se confruntă cu una dintre cele mai serioase crize de la Revoluţia din 1979.

Cifrele morţilor şi reacţiile interne

Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, a confirmat „moartea a cel puţin 192 de manifestanţi”, dublu faţă de bilanţul anunţat vineri, şi avertizează că cifra reală ar putea fi mult mai mare.

Alte organizaţii, precum Centrul pentru Drepturile Omului din Iran şi HRANA, raportează sute de victime, spitale copleşite, lipsă de sânge şi persoane rănite intenţionat prin împuşcare, inclusiv în zona ochilor.

Reacţia internaţională

Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că Statele Unite sunt „gata să ajute” protestatarii „care aspiră la libertate”.

În replică, preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a avertizat că Iranul va riposta prin lovirea obiectivelor militare şi a transportului maritim american în cazul unor atacuri ale SUA.

Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, urmează să susţină duminică, 11 ianuarie, un interviu televizat în care va aborda situaţia economică şi „revendicările poporului”, potrivit televiziunii de stat.

Blocajul accesului la internet şi Starlink

Transmiterea imaginilor de pe teren este îngreunată de întreruperea aproape totală a internetului, care durează de peste 60 de ore.

Autorităţile iraniene intensifică eforturile de a controla accesul la internet, încercând să bruieze şi să blocheze conexiunile Starlink, serviciul de internet prin satelit al SpaceX, folosit de protestatari pentru a transmite imagini din stradă.

Potrivit experţilor citaţi de CNN, autorităţile ar putea încerca să blocheze şi semnalele Starlink pentru a izola complet ţara. Există deja indicii că terminalele satelitare introduse ilegal în Iran sunt bruiate.

Iranul aplică interferenţe GPS şi perturbări direcţionate care duc la pierderi masive de pachete de date, uneori de peste 80 %.

Un raport citat de IranWire arată că terminalele Starlink au funcţionat anterior în timpul altor proteste, însă în ultimele zile „semnalul pare bruiat sistematic, iar zone întregi sunt total izolate digital”.

Regimul de la Teheran a înaintat plângeri către Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor, solicitând oprirea Starlink în Iran, invocând utilizarea terminalelor fără autorizaţie. Conform unui document analizat de cercetătorii de la ETH Zürich, autorităţile iraniene „consideră Starlink o ameninţare la securitatea naţională”, deoarece permite cetăţenilor să ocolească sistemele de cenzură.

Viaţa cotidiană paralizată

Magazinele sunt închise, preţurile au explodat, şcolile funcţionează doar teoretic online, iar întreruperea internetului şi a reţelelor de telefonie mobilă face imposibilă comunicarea.