Republicanul Tom Cotton, președintele Comisiei pentru informații a Senatului SUA, a contestat utilitatea negocierilor de pace cu Rusia, într-un mesaj pe X publicat după discuțiile de la Abu Dhabi, invocând cererea Moscovei privind retragerea trupelor NATO la pozițiile din 1997, conform digi24.ro.
Senatorul consideră că această condiție arată lipsa intenției lui Vladimir Putin de a încheia un acord pentru oprirea războiului din Ucraina. Reacția sa vizează informațiile publicate de The New York Times despre revendicările prezentate de reprezentanții ruși.
„În acest moment, continuarea discuțiilor nu este decât o farsă”, a scris Cotton. El susține că Putin va accepta oprirea războiului numai când va înțelege că nu poate câștiga și a cerut sprijin pentru Ucraina: „Trebuie să ajutăm Ucraina să-i demonstreze acest lucru”.
Ce solicită Moscova în documentul prezentat la negocieri
Potrivit The New York Times, oficialii ruși au distribuit săptămâna aceasta, la Abu Dhabi, un document care cere retragerea trupelor și bazelor NATO la pozițiile din 1997. Publicația a primit o copie de la o persoană implicată în negocieri, iar o altă persoană familiarizată cu discuțiile i-a confirmat autenticitatea.
Rusia solicită și oprirea extinderii Alianței, precum și renunțarea la activități militare în Ucraina și în alte regiuni, în special în Europa de Est, Caucazul de Sud și Asia Centrală. Aceste revendicări reiau condițiile formulate în decembrie 2021, înaintea invaziei pe scară largă a Ucrainei.
Documentul include încetarea ajutorului pentru Ucraina și solicitarea ca Franța și Marea Britanie să nu își folosească armele nucleare pentru apărarea altor state europene. Moscova ar accepta aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană doar dacă aceasta nu ar participa la politica de apărare comună a blocului.
Putin și-a reafirmat poziția în fața emisarilor americani
O sursă citată de The New York Times afirmă că Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii președintelui american Donald Trump, le-au cerut negociatorilor ruși să țină cont de schimbările produse de la sfârșitul anului 2021 și să „privească spre viitor”.
După discuțiile din Abu Dhabi, cei doi au mers la Moscova pentru o întâlnire cu Putin. Liderul rus le-a transmis că solicitarea privind revenirea NATO la pozițiile din 1997 continuă să reflecte „viziunea Rusiei asupra pilonilor arhitecturii de securitate”.
În relatarea sa, publicația americană arată că documentul indică menținerea obiectivelor principale ale Kremlinului după mai bine de 20 de luni de eforturi diplomatice ale administrației Trump.
Foto: Profimedia Images

