Liderul Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy, a anunţat deja că se opune includerii sumei de 6 miliarde de dolari ca ajutoare pentru Ucraina în proiectul de finanțare temporară. Astfel, în timp ce SUA au probleme cu banii, Ucraina ar putea să nu mai primească ajutor financiar din partea SUA.
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a adoptat sâmbătă o măsură de finanţare de urgenţă, o etapă cheie pentru a evita paralizia administraţiei federale cu doar câteva ore înainte de aşa-numitul „shutdown”, relatează Reuters şi AFP.
Camera a votat cu 335 de voturi pentru şi 91 împotrivă pentru a finanţa guvernul pentru încă 45 de zile, având susţinere mai mult din partea democraţilor decât a republicanilor. Măsura ar prelungi finanţarea guvernamentală cu 45 de zile dacă va trece de Senat cu majoritate democrată şi este semnată de preşedintele democrat Joe Biden.
Măsura a marcat o schimbare profundă faţă de situaţia de la începutul săptămânii, când o închidere părea aproape inevitabilă.
Cu numai câteva luni în urmă, Congresul a adus SUA la un pas de incapacitatea de plată a serviciului datoriei publice de 31.400 de miliarde de dolari.
De obicei, legislativul adoptă legi temporare pentru a câştiga timp în vederea negocierii legislaţiei detaliate privind cheltuielile. Anul acesta însă, 21 de republicani li s-au alăturat democraţilor, susţinând că este mai bine să se adopte legea pentru întreg anul fiscal, chiar dacă pe termen scurt se produce blocajul. Alţi republicani au condamnat această poziţie, afirmând că s-a ratat o ocazie de a promova politici conservatoare.
Chiar dacă Senatul aprobă finanţarea temporară, cele două camere trebuie să ajungă la un consens înainte de a adopta o lege în acest sens care să poată fi trimisă preşedintelui. În acest punct se prefigurează un nou obstacol: liderul Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy, a anunţat deja că se opune includerii sumei de 6 miliarde de dolari ca ajutoare pentru Ucraina.
Datoria SUA a ajuns la 33.000 trilioane de dolari
Datoria Americii se ridică astăzi la 33 de trilioane de dolari, o cifră pe care unii politicieni, specialiști în finanțe și cetățenii obișnuiți o consideră imensă.
După cum subliniază Moneywise, deficitele guvernamentale nu funcționează ca o datorie a gospodăriilor unde oamenii nu au altă variantă decât să plătească, așa cum susține editorialistul New York Times și economistul laureat al Premiului Nobel, Paul Krugman, într-un comentariu publicat în luna mai. Această cifră de 33 de trilioane de dolari, nu este atât de înfricoșătoare pe cât pare.
„Guvernele nu funcționează la fel ca oamenii. Trebuie să-și achite datoriile – să plătească dobânda și să ramburseze banii când obligațiunile ajung la scadență – dar nu trebuie neapărat să le plătească; pot emite noi obligațiuni pentru a plăti și chiar se pot împrumuta pentru achita dobânda, atâta timp cât datoria totală nu crește prea mult, mai repede decât veniturile”, a scris Krugman în NY Times.
Krugman își susține teza într-un mod convingător, deși este ușor de înțeles de ce atât de mulți americani sunt speriați de cifra actuală a datoriei, în timp ce politicienii transformă problema datoriei într-un meci politic. Deficitul bugetar – diferența dintre ceea ce cheltuiește guvernul și ceea ce încasează- a ajuns la 1.500 de miliarde de dolari în primele 11 luni ale anului fiscal, o creștere de 61% față de anul trecut. Recenta creștere a ratelor dobânzilor a făcut mai costisitor pentru guvern să plătească ceea ce datorează. De aceea, un guvern închis, fără un plan de rambursare a datoriei, ar fi înrăutățit problema.
Sursă expresspress.ro