De ce au fost lăsați în libertate administratorii „azilelor groazei” din Bihor: Motivarea instanței care a respins arestarea preventivă

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a explicat motivele pentru care a decis cercetarea sub control judiciar a lui Viorel Pașca, a familiei acestuia și a administratorului Delia Păcală, în dosarul azilelor ilegale din județul Bihor. Deși instanța recunoaște existența unor „suspiciuni rezonabile” privind traficul de persoane, magistratul a considerat că inculpații nu reprezintă un pericol social care să impună arestarea preventivă.

Mecanismul de control: Acte, carduri bancare și telefoane confiscate

În urma analizei probelor depuse de DIICOT, judecătorul a stabilit că există indicii clare că Viorel Pașca coordona activitatea de la Dumbrava cu scopul de a obține beneficii financiare de pe urma persoanelor vulnerabile. Instanța a reținut că beneficiarii erau supuși unui set strict de reguli interne.

  • Confiscarea bunurilor: Preluarea actelor de identitate, a telefoanelor mobile și a cardurilor bancare.
  • Controlul veniturilor: Administrarea centralizată a pensiilor și indemnizațiilor victimelor.
  • Limitarea libertății: Restricționarea contactului cu exteriorul și a autonomiei persoanelor cazate.

„Judecătorul apreciază că aceste împrejurări susțin existența unui mecanism de control exercitat asupra beneficiarilor pe întreaga durată a cazării și de limitare a autonomiei persoanelor vulnerabile”, se arată în motivarea instanței.

Rolul instituțiilor statului: Spitalele și asistența socială trimiteau oameni la azilele ilegale

Un element cheie care a dus la respingerea arestării preventive este implicarea indirectă a autorităților. Judecătorul a subliniat că multe dintre victime nu au fost racolate direct de inculpați, ci au fost trimise acolo chiar de către instituțiile statului care nu aveau alte soluții de cazare.

Printre entitățile care direcționau persoane vulnerabile către locațiile lui Pașca se numără:

  • Unități medicale și servicii de ambulanță;
  • Autorități ale administrației publice locale;
  • Servicii publice de asistență socială.

Magistratul a punctat că activitatea inculpaților s-a dezvoltat într-un context în care „chiar instituțiile statului apelau la inculpați pentru rezolvarea unor situații pe care nu reușeau să le gestioneze prin propriile mecanisme”.

Condițiile de trai: „Nu erau persoane abandonate în condiții incompatibile cu existența umană”

Deși a admis că azilele funcționau ilegal și aveau deficiențe grave (lipsa personalului calificat sau administrarea defectuoasă a medicamentelor), judecătorul a considerat că situația nu este identică cu cea a altor „azile ale groazei”.

Instanța a reținut că victimele aveau acces la:

  • Spații de locuit dotate cu paturi speciale, noptiere și televizoare;
  • Hrană, îmbrăcăminte și igienă corespunzătoare;
  • Servicii medicale și formalități în caz de deces.

Judecătorul a subliniat că, pentru mulți dintre cei cazați (persoane fără adăpost sau abandonate de familii), alternativa nu era un centru autorizat, ci „revenirea în stradă”.

Concluzia instanței: Controlul judiciar este suficient

Magistratul a concluzionat că arestarea preventivă nu este necesară deoarece activitatea infracțională a fost stopată, locațiile au fost verificate, iar beneficiarii au fost relocați. De asemenea, s-a considerat că nu există riscul ca inculpații să influențeze martorii sau să distrugă probe, având în vedere că perchezițiile au fost deja efectuate.

„Instanța nu poate verifica, în această etapă procesuală, în ce măsură fiecare dintre actele materiale reținute de acuzare corespunde unei situații concrete de exploatare”, a mai precizat judecătorul, adăugând că reacția negativă a publicului nu poate fi singurul argument pentru privarea de libertate.