Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost plasați sub control judiciar de Tribunalul București, după ce procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă într-un dosar în care sunt acuzați că au înșelat un afacerist cu peste 1.000.000 euro. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de DIICOT.
Călin Georgescu și-a petrecut noaptea în Arestul Central al Capitalei, după ce a fost reținut luni, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT. Fostul candidat la Președinție este cercetat într-un nou dosar în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituire a unui grup infracțional organizat. Anchetatorii susțin că acesta a făcut parte dintr-o grupare care a înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.
Noaptea trecută, Călin Georgescu a stat în celulă cu alte trei persoane. Surse judiciare au declarat că acesta a făcut vizita medicală, iar medicii nu au constatat că ar avea vreo problemă de sănătate. El a beneficiat de obiecte de strictă necesitate, precum periuță de dinți, lenjerie și prosop, nu a mâncat și a băut foarte multă apă, iar pe perioada reținerii nu a avut drept de vizită de la aparținători.
În fața Tribunalului București s-au strâns zeci de susținători, în zonă fiind amplasate garduri de protecție de către Jandarmerie, iar procesul s-a desfășurat cu ușile închise. Jandarmii bucureșteni au luat măsuri de ordine și siguranță în apropierea instituțiilor publice, organizând dispozitivul de ordine publică pentru asigurarea fluxurilor de persoane și menținerea liberă a căilor de acces.
Control judiciar și contestația DIICOT
Tribunalul București a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă și a decis ca Ionel Rusen și Călin Georgescu să fie plasați sub control judiciar. Printre interdicții, Călin Georgescu nu are voie să părăsească țara și trebuie să se prezinte la poliție constant. Călin Georgescu a mai fost sub control judiciar până în luna aprilie a acestui an.
DIICOT a contestat decizia de plasare sub control judiciar în cazul celor doi. Cazul va ajunge pe masa Curții de Apel București pentru o decizie definitivă.
Reacții la ieșirea din Tribunal
Călin Georgescu a ieșit din sediul Tribunalului într-o aglomerație mare de oameni care au scandat lozinci precum „Libertate, libertate”, „Nu cedăm” și „Vă iubim”. Traversând cu greu mulțimea protejat de gărzi de corp, el a declarat: „Lumea e mică, Dumnezeu e mare”. Fostul candidat a ajuns la mașină, a făcut un ultim salut ridicat pe pragul autoturismului și a plecat, polițiștii fiind nevoiți să facă un cordon pentru ca mașina să poată trece. Ulterior, Călin Georgescu a ajuns la Arestul Central al Capitalei pentru a semna controlul judiciar, plecând după câteva minute fără să facă declarații.
