ANM, valorile termice vor fi mai scãzute în cea mai mare parte a ţãrii vineri. Cerul va avea înnorãri şi se vor semnala precipitaţii. La munte va ninge, în Maramureş, Transilvania şi Moldova vor predomina ninsorile, în Crişana, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte.
ANM. Cerul va fi variabil, cu înnorãri şi precipitaţii local în nord, centru şi est şi cu totul izolat în rest. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte, predominant ninsoare în Transilvania, mixte în Maramureş, Moldova, Dobrogea şi Muntenia şi mai ales ploaie în Crişana.
Pe alocuri se vor acumula cantitãţi de apã de peste 15 l/mp. Vântul va avea intensificãri în Moldova, nordul Dobrogei, sudul Transilvaniei şi sud-vestul Olteniei, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curburã, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, cu rafale de 90…110 km/h, astfel încât ninsoarea va fi viscolitã, zãpada spulberatã şi vizibilitatea redusã. Temperaturile minime se vor situa între -4 şi 4 grade. Izolat va fi ceaţã.
ANM. Sâmbătă, vremea va fi în general închisã şi se vor semnala precipitaţii în nordul, centrul şi estul ţãrii şi pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi precipitaţii mixte.
ANM. VREMEA Cum vor fi temperaturile în acest sfârșit de săptămână. Alertă de vijelii și furtuni
Cantitãţile de apã vor fi pe alocuri mai însemnate. Vântul va continua sã sufle tare în zona montanã, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depãşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea, dar va avea local intensificãri şi în zonele joase de relief, cu viteze mai mari ziua, de 60…70 km/h în sud-vest, centru şi nord-est.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în marea lor majoritate, între -4 şi 0 grade. Pe suprafeţe mici vor fi depuneri de polei şi condiţii de ceaţã.
Valorile termice vor fi în scãdere duminică faţã de intervalul anterior în cea mai mare parte a ţãrii. Pe parcursul zilei acestea se vor menţine peste cele specifice datei, dar noaptea vor fi apropiate de ele.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului şi va avea înnorãri temporare în rest.
Vor fi precipitaţii slabe sub formã de ninsoare la munte, mai ales sub formã de lapoviţã şi ninsoare local în Transilvania şi izolat în Moldova, iar mixte pe arii restrânse în Muntenia şi Dobrogea.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane şi în regiunile sud-estice. Dimineaţa şi noaptea, izolat, se va forma ceaţã.
Sursă expresspress.ro