Vloggeriţa Ana Morodan a fost condamnată, joi, la 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii. Cunoscută în lumea mondenă drept „Contesa digitală”, Morodan a produs un accident auto, având permisul de conducere suspendat, fiind și sub influenţa alcoolului şi drogurilor.
Ana Morodan trebuie să facă muncă în folosul comunității
Ana Morodan a primit 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Alte 6 luni a luat pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Încă 10 luni sunt pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă. Pedepsele au fost contopite, rezultând în final 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare.
Judecătorii au decis să o oblige pe Morodan să frecventeze un program de reintegrare socială. Ea va trebui să efectueze muncă neremunerată în folosul comunităţii timp de 60 de zile lucrătoare. Va face asta ori în cadrul Primăriei Oraşului Voluntari, ori în cadrul societăţii Green City Voluntari SA.
În luna martie a fost prinsă de poliţiştii de la Rutieră având permisul de conducere suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi drogurilor. Ana Morodan a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Ea mai este acuzată şi de săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Infracțiune după infracțiune, în aceeași zi
Atunci, un echipaj de poliție a făcut semn regulamentar de oprire a mașinii conduse de Ana Morodan. Şoferiţa nu s-a conformat și şi-a continuat deplasarea. În acel moment a intrat în coliziune cu două autovehicule. În urma accidentului au rezultat pagube materiale.
„După stabilirea identităţii conducătoarei auto, poliţiştii i-au solicitat să fie testată atât pentru stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat. Cât şi pentru stabilirea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigăzii Rutiere, însă a refuzat”, transmitea la acea vreme Brigada Rutieră.
Ca urmare, vloggeriţa a fost condusă la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice. Ea a refuzat şi de această dată.
În consecinţă, poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Ulterior, în aceeaşi zi, Ana Morodan a fost oprită din nou în trafic de poliţişti. Aceștia au constatat că femeia figura cu permisul de conducere reţinut ca urmare a primei abateri.
Poliţiştii au procedat la testarea ei cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, s-a relevat prezenţa în organism de substanţe psihoactive.
Ana Morodan a fost reţinută pentru 24 de ore, însă a fost eliberată după o zi şi pusă sub control judiciar.
După ce a fost eliberată, Ana Morodan a recunoscut că a făcut o greşeală conducând maşina cu permisul suspendat. Ea a negat că ar fi consumat droguri şi susţinea că a luat un medicament, în baza unei reţete prescrise de medic.
Sursă expresspress.ro