Karl Nehammer a provocat recent un mare scandal în țara sa. Cancelarul austriac a făcut declarații dure care i-au adus numeroase critici.
Karl Nehammer este de părere că oamenii sunt săraci pentru că nu muncesc
Karl Nehammer a făcut declarații controversate la finalul lunii iulie, într-un restaurant din Hallein. Înregistrarea video a fost făcută însă publică abia în urmă cu două zile, când a și devenit virală.
Pe scurt, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, spune că oamenii săraci ar trebui să muncească mai mult, dar nu vor. Totodată, el îi trimite pe copii să mănânce la McDonalds.
Declarațiile extrem de controversate au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu membrii propriului partid.
El consideră că sărăcia se datorează faptului că oamenii nu doresc să muncească mai mult. Cancelarul mai spune și că este greu de crezut că există copii în Austria care nu au acces la o masă caldă, având în vedere că un hamburger la McDonalds poate fi cumpărat cu doar 1,4 euro.
Nehammer a avut și o reacție la criticile aduse după viralizarea înregistrării. El spune că discuția a fost purtată cu „prieteni de stânga”. Ei l-ar fi acuzat că contribuie la creșterea sărăciei din Austria.
Karl Nehammer îi scandalizează pe austrieci
Printre declarațiile lui Nehammer se numără și anumite atacuri la adresa femeilor, pe care le îndeamnă indirect să își ia joburi cu jumătate de normă.
„Atunci de ce nu crește rata joburilor part-time? Nu crește nici și pentru femeile care nu au alte responsabilități”, spune cancelarul.
El își exprimă mirarea față de faptul că oamenii care sunt săraci nu vor joburi part-time:
„Dacă nu am destui bani, muncesc mai mult. Pentru că așa o să am mai mulți bani. Dar asta nu se întâmplă. Cota locurilor de muncă part-time este neschimbată”, a continuat el.
Totuși, austriecii au fost și mai scandalizați de declarațiile cancelarului despre alimentația copiilor. Acesta le sugerează părinților să își hrănească copiii cu mâncare fast-food.
„Dar părinții? Ce înseamnă: un copil nu primește o masă caldă în Austria? Știți care este cea mai ieftină masă caldă din Austria? Nu este sănătoasă, dar este ieftină.
Un hamburger la McDonalds. 1,40 euro. Dacă cumpăr și cartofi prăjiți – 3,50 euro. Și acum cineva susține serios că trăim într-o țară în care părinții nu-și permit această mâncare pentru copilul lor?”, a mai spus Nehammer.
Politicienii austrieci au reacționat critic
Liderul Partidului Social Democrat din Austria (SPÖ), Andreas Babler, a scris pe Twitter că austriecii merită un cancelar care să-i respecte pe oameni în loc să-i disprețuiască.
„Am văzut mulți oameni în situații cu adevărat dificile. Videoclipul lui Nehammer este o palmă pentru toți cei care nu s-au născut cu o lingură de aur în mână”, a declarat și Liderul SPÖ din Austria Inferioară, Sven Hergovich.
Reprezentanta Partidului Verzilor, Karin Stanger, a caracterizat declarațiile făcute de cancelar ca fiind „rușinoase”.
Sursă expresspress.ro