Război în Ucraina, ziua 858. Autoritățile de la Kiev au anunțat că atacurile ruseşti împotriva unui oraş din regiunea Zaporojie şi a unor sate din regiunea Doneţk, în sudul şi estul Ucrainei, s-au soldat sâmbătă cu unsprezece morţi.
În acest context, preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la aliaţii săi occidentali să „accelereze” livrările de arme.
Război în Ucraina, ziua 858.”Ruşii au atacat oraşul Vilnіansk, în regiunea Zaporojie, iar inamicul a ucis şapte persoane. Doi dintre morţi erau copii”, a transmis Ivan Fedorov, guvernatorul regiunii.
Zece persoane au fost rănite şi mai multe clădiri, în special rezidenţiale, au fost avariate, a adăugat el.
Rusia a atacat Zaporojie şi oraşele învecinate de mai multe ori
Vilniansk se află la 29 de kilometri nord-est de Zaporojie, principalul oraş controlat de Ucraina în regiune. Rusia susţine că a anexat regiunea Zaporojie, dar, deşi ocupă părţi importante din aceasta, nu o controlează pe deplin. Rusia a atacat deja Zaporojie şi oraşele învecinate de mai multe ori de la începutul ofensivei sale în Ucraina în 2022, dar în ultimele săptămâni şi-a concentrat eforturile în estul ţării mai degrabă decât în sud.
Oficialii ucraineni au anunţat, de asemenea, că atacurile ruseşti asupra satelor de pe linia frontului din regiunea estică Doneţk s-au soldat cu patru morţi.
„În Zarichne, ruşii au ucis trei persoane”, a declarat Vadym Filachkine, guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk.
Procurorul general al Ucrainei a anunţat, ulterior, că o altă persoană, un locuitor al unui sat de frontieră, „a fost de asemenea rănită mortal”.
Război în Ucraina. Schimb de prizonieri
Ucraina și Rusia au anunțat sâmbătă, 29 iunie, că au făcut un schimb de prizonieri. Printre deținuți se află preoți și civili. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că doi preoți greco-catolici capturați în orașul Berdiansk au fost returnați în Ucraina după intervenția Vaticanului.
„Bogdan Gueleta şi Ivan Leviţky au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în Berdiansk, în parohia Naşterea Fecioarei Maria a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina”, a declarat Volodimir Zelenski. Cei doi preoți ucraineni au fost capturați în luna noiembrie a anului 2022.
În tabăra adversă, oficialii din Federația Rusă au declarat că un înalt reprezent al clerului ortodox a fost eliberat împreună cu alți doi duhovnici. Este vorba de mitropolitul Ionafan care a fost condamnat în Ucraina la cinci ani de închisoare pentru că ar fi justificat Operațiunea Specială de Eliberare.
Sursă expresspress.ro