Luptă crâncenă pentru șefia USR. Reprezentanţii USR au anunţat, luni, că 10 membri de partid şi-au depus candidatura pentru preşedinţia formaiunii până duminică noaptea, la ora 24.00, în termenul stabilit.
Deputatul USR de Neamţ Iulian Bulai a declarat că Alianţa Dreapta Unită a fost o decizie greşită din mai multe motive, printre care din cauza faptului că, din perspectiva pragului electoral, s-a ridicat pragul de la 5 la 8%.
„ADU a însemnat o decizie greşită din multe motive. Analizăm alegerile locale. În primul rând pentru că, din punct de vedere al pragului electoral, s-a ridicat pragul de la 5% la 8%. În 2020, la Neamţ am pierdut poziţii de consilieri locali pentru că am avut peste tot prag de 7%, nu de 5%. În primăvara aceasta am propus colegilor de la USR să nu mai mergem cu alianţe nicăieri, decât acolo unde acest lucru nu se putea negocia: CJ şi municipiile reşedinţă de judeţ, plus câteva UAT-uri. Nu multe”, a scris Iulian Bulai , luni pe Facebook.
Pe parcursul acestei săptămâni va fi campanie electorală internă, iar pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul.
Lasconi a mai precizat, într-o intervenţie la Digi 24, că USR ar putea să renunţe la alianţa cu PMP şi Forţa Dreptei în cazul în care va ajunge preşedintele partidului. Ea a explicat că alianţa nu este acum „o soluţie” pentru USR, iar o decizie urmează să fie luată după discuţii în conducere şi cu filialele.
Elena Lasconi, favorită la conducerea USR. Cine sunt ceilalți 9 candidați
După demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte USR, în partid a început o adevărată luptă pentru putere și Elena Lasconi pare favorită. USR va organiza Congresul pentru noul președinte și noul Birou Național, pe 29 iunie. Totodată, partidul vrea să decidă și candidatul la alegerile prezidențiale.
Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung, este favorită să preia conducerea USR. Aceasta a anunțat, încă din ianuarie, că Drulă trebuia să-și dea demisia dacă partidul obținea sub 20% la alegerile europarlamentare.
Elena Lasconi a intrat într-un conflict cu actuala conducere a partidului și după demisia lui Drulă a anunțat că tot Biroul Național (BN) trebuie să facă un pas în spate.
„El este unul dintre ei (Ghinea) dar asta nu înseamnă că trebuie să plece acasă, trebuie să lucrăm împreună, doar să facă un pas în spate de la conducere. Să nu-i mai vedem în biroul național”, a declarat Lasconi.
Dintre cei 10 candidați care și-au depus candidatura, Elena Lasconi este cel mai puternic și are cea mai mare notorietate pe scena politică. Însă Lasconi poate avea o confruntare cu aripa LGBT-istă din USR, după ce a declarat că a votat la referendumul pentru familie din 2018. USR a fost mult timp partidul LGBT din România, iar cu Elena Lasconi poate deveni mai conservator. După acea declarație, Lasconi a fost scoasă de pe lista pentru Parlamentul European și și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte USR Argeș.
„Nu sunt pe listele europarlamentare pentru că am fost retrasă de conducerea USR. Nu a fost decizia mea, a fost o decizie forțată, mi s-a comunicat să mă retrag de pe liste. Cătălin Drulă mi-a comunicat”, a declarat primarul din Câmpulung, în ianuarie.
Războiul dintre Lasconi și actuala conducere există de mai multe luni, iar primarul din Câmpulung nu a negat intenția de a candida la prezidențiale.
Cristian Seidler
Un alt politician important care vrea funcția de președinte USR este Cristian Seidler, deputat ajuns la două mandate și fost vicepreședinte al partidului. Cristian Seidler a mai încercat să candideze la șefia partidului și în 2017, împotriva lui Dan Barna și Vlad Alexandrescu, dar atunci a decis să se retragă înainte de vot. Ar putea face același lucru și acum, deoarece a anunțat că o susține pe Elena Lasconi pentru candidatura la alegerile prezidențiale.
Deputatul USR pare să intre în curse electorale doar pentru a-și negocia poziția în interiorul partidului. Totuși, Seidler a reușit să supraviețuiască în USR încă de la început și poate strânge un număr important de voturi.
Radu Hossu
O candidatură surprinzătoare și comică este cea a lui Radu Hossu, celebru pe rețelele de socializare pentru mesajele sale pro-Ucraina și pro-război. Radu Hossu este un simplu membru USR și spune că în 2020 l-a ajutat pe Allen Coliban să câștige Primăria Brașov și a lucrat și pentru Flavia Boghiu, viceprimar USR în Brașov și urmărită penal.
Acesta n-a avut nicio funcție importantă în partid sau în politica românească. Deși se consideră consultant în marketing și politică, Hossu recunoaște că n-a terminat facultatea. De asemenea, se declară și un consumator de canabis, ceea ce se potrivește cu idea USR de a legaliza consumul. Radu Hossu vrea să devină președinte USR pentru că a fost în Ucraina și consideră că aceasta e marea sa performanță politică.
Hossu ar afecta imaginea USR, deoarece partidul ar demonstra din nou că e partidul ONG-iștilor. USR s-a chinuit mai mulți ani să se rupă de imaginea de „partid al ONG-iștilor” și nimeni din actuala conducere nu pare că vrea să se întoarcă la acea etichetă. Radu Hossu are mulți urmăritori pe rețelele de socializare, dar rămâne de văzut câți sunt membri USR și câți vor avea dreptul să voteze la Congresul USR de pe 29 iunie.
Ceilalți candidați
În USR au apărut mulți alți candidați care vor funcția de președinte al partidului. Anumiți membri consideră că ar avea puterea să strângă voturi la Congres sau doar încearcă să își negocieze intrarea într-un grup mai puternic. Ceilalți candidați sunt:
– Gabriel – Mugur Dumitrescu – 54 ani, Ploieşti, Prahova
– Vasile Dinca – 51 ani, Floreşti, Cluj
– Luiza Oancea – 33 ani, D1, Marea Britanie, Diaspora
– Adrian – Ştefan Dudu, 31 ani, Craiova, Dolj
– Eduard Ene, 24 ani, Craiova, Dolj
– Doru Valentin Ilie – 25 ani, Sector 6
– Vasile Gabriel Filip – 46 ani, Constanța
Sursă expresspress.ro