Premierul Ilie Bolojan a reacționat duminică, la trei zile după izbucnirea scandalului în care este implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu, anunțând că va face o declarație oficială „până după-amiază”.

Reacția premierului Ilie Bolojan

Premierul a fost surprins de jurnaliști dimineața, la sosirea la sediul Prefecturii Bihor, fiind însoțit de președintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon. Cei doi au avut o întâlnire informală pe teme legate de programul Anghel Saligny și reforma în administrație.

La întrebările reporterilor, Ilie Bolojan a răspuns: „Sigur veți avea, până după-amiază, o declarație”. Aceasta reprezintă prima sa reacție publică după declanșarea scandalului ce îl implică pe vicepremierul Dragoș Anastasiu.

Conferință de presă anunțată pentru vicepremierul Anastasiu

Guvernul a anunțat că Dragoș Anastasiu va susține o conferință de presă duminică, la ora 17:00, la Palatul Victoria, pentru a oferi lămuriri în legătură cu dosarul în care este implicat.

Dispută privind calitatea lui Dragoș Anastasiu în dosar

Până acum, Dragoș Anastasiu a susținut că este doar martor în dosar și nu denunțător, deși Direcția Națională Anticorupție (DNA) îl contrazice.

„În scopul clarificării în spațiul public a calității mele de martor în dosarul privind faptele de corupție ale unor funcționari din ANAF, am trimis astăzi la DNA o solicitare scrisă prin care am cerut o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut”, a declarat Anastasiu sâmbătă.

De partea cealaltă, DNA a transmis tot sâmbătă că vicepremierul a avut calitatea de martor-denunțător în dosar, împreună cu fostul său partener de afaceri.

„La data de 02 februarie 2018, cei doi reprezentanţi ai societăţii SC Touring Eurolines SA s-au prezentat, din proprie iniţiativă, fără apărător, la sediul DNA cu un denunţ deja redactat pe numele unuia dintre ei. Aceştia au fost audiaţi în aceeaşi zi de procurorul de caz, atribuindu-li-se calitatea de martori denunţători”, se arată într-un comunicat oficial al DNA.

Sursă revistabravo.ro