Renumita activistă de mediu are din nou probleme cu legea. De data aceasta, Greta Thunberg este judecată la Londra, alături de alte persoane care îi urmează convingerile. În urma acestui proces, tânăra de origine suedeză ar putea ajunge în spatele gratiilor.
Anul trecut, Greta Thunberg a luat parte la un protest împotriva companiilor petroliere. Alături de alți activiști de mediu, aceasta a fost luată atunci cu duba de poliție. În prezent, cu toții sunt judecați acum la Londra. Acțiunea este condusă de un judecător fără juriu.
Greta Thunberg, judecată la Londra
Activista de mediu și alți protestatari care au luat parte la protest sunt judecați acum la Londra. Procesul este condus de un judecător fără juriu. Greta Thunberg a fost reținută, în luna octombrie a anului trecut, în fața hotelului InterContinental Park Lane.
În perioada respectivă, în incinta hotelului avea loc conferința Energy Intelligence Forum. Evenimentul era organizat de reprezentanții unor companii de petrol și gaze. Până să fie ridicată de la protest, Greta Thunberg a primit mai multe avertismente din partea autorităților. Pentru că a refuzat să plece din fața clădirii respective, aceasta a fost luată cu duba.
Probleme mari cu legea
Activista de mediu, cunoscută la nivel mondial, este judecată împreună cu alți patru protestatari. Procesul a fost deschis la Curtea de Magistrați din Westminster, Londra, privind o infracțiune în temeiul Legii ordinii publice.
Cei cinci vizați în acest caz au vârste cuprinse între 19 și 59 de ani. Protestatarii, în frunte cu tânăra de origine suedeză susțin că sunt nevinovați. Aceștia sunt acuzați de nerespectarea unui ordin al ofițerilor superiori de poliție. Acriviștii au refuzat, în toamna anului trecut, să mute protestul într-o zonă desemnată de autorități.
Greta Thunberg a fost arestată de mai multe ori
Activista de origine suedeză are 21 de ani. De-a lungul timpului, aceasta a avut numeroase probleme cu legea. Ea a fost arestată pe 17 octombrie în timp ce protesta în fața hotelului InterContinental Park Lane din Londra. Greta a ales locația respectivă având în vedere că în cadrul acesteia se desfășura conferința Energy Intelligence Forum. La evenimentul respectiv luau parte mai mulți lideri din industria petrolului și gazelor.
Sursă expresspress.ro