După ce SUA au anunțat că vor desfășura arme cu rază lungă în Germania începând de anul viitor, Rusia a amenințat cu un „răspuns militar”, acuzând NATO că menţine tensiunile în zonă.
Miercuri, la summitul NATO de la Washington, SUA şi Germania au anunţat că, începând din 2026, în contextul de insecuritate în zona europeană, vor începe să desfăşoare capacităţi de tir cu rază lungă de acţiune în Germania. Cele două state aliate au precizat că acesteainclud SM-6, rachete de croazieră Tomahawk şi arme hipersonice cu o rază de acţiune mai mare decât capacităţile actuale din Europa, relatează News.ro, citând Reuters.
Reaţia Rusiei nu s-a lăsat aşteptată. A doua zi, Moscova a transmis că, deoarece acţiunile NATO reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii sale naţionale, pregăteşte un răspuns militar.
Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, a declarat pentru agenţia de presă Interfax, că acţiunile NATO, care au ca scop creşterea insecurităţii regionale, compromiterea relaţiilor strategice şi intimidarea Rusiei, nu îi surprind şi că Moscova a anticipat mutarea rachetelor americano-germane.
„Activitatea necesară pentru pregătirea contramăsurilor de echilibrare de către agenţiile de stat ruse relevante a fost începută cu mult timp înainte şi se desfăşoară în mod sistematic”, a transmis Serghei Riabkov într-o declaraţie pe site-ul Ministerului de Externe. „Fără nervi, fără emoţii, vom dezvolta un răspuns militar, în primul rând, la acest nou joc”, a mai scris el.
În urmă cu o lună, Vladimir Putin spuneacă Rusia ar trebui să reia producţia de rachete cu rază intermediară şi mai scurtă de acţiune cu capacitate nucleară, imediat după ce SUA au adus rachete similare în Europa şi în Asia. El acuza atunci că, în ciuda unui acord d a nu se desfăşura acest tip de rachete în enclava baltică Kaliningrad a Rusiei, americanii au reluat producţia acestora şi le-au adus în Danemarca şi în Filipine, pentru exerciţii.
Rachetele terestre cu o rază de acţiune mai mare de 500 km au fost interzise până în 2019 printr-un tratat din 1987, semnatde liderul sovietic Mihail Gorbaciov, şi preşedintele de atunci al SUA, Ronald Reagan. În 2019, însă, SUA s-au retras din acest tratat, acuzând Moscova încalcă acordul, lucru negat de Kremlin.
Şi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a abordat subiectul discuţiilor din cadrul summitului NATO de la Washington.
„Alianţa Nord-Atlantică şi-a confirmat încă o dată foarte clar esenţa. Este o alianţă creată într-o eră a confruntării cu scopul de a menţine confruntarea. Tensiunile de pe continentul european escaladează”, a spus el într-o conferinţă cu presa rusă.
„Vedem deciziile luate în cadrul NATO de a crea centre logistice separate în oraşele de la Marea Neagră, deschiderea de facilităţi suplimentare în Europa şi vedem că, de fapt, infrastructura militară a NATO se apropie constant şi progresiv de frontierele noastre. Acest lucru ne obligă să analizăm foarte profund deciziile luate în cadrul discuţiei care a avut loc. Aceasta este o ameninţare foarte gravă la adresa securităţii naţionale a ţării noastre. Toate acestea ne vor obliga să adoptăm răspunsuri gândite, coordonate şi eficiente pentru a descuraja NATO, pentru a contracara NATO”, a mai eclarat Dmitri Peskov.
Sursă expresspress.ro