Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat joi seară că „furtuna fiscal-bugetară” din învățământ a fost depășită, deși a generat numeroase nemulțumiri. El a precizat că, în ciuda dificultăților financiare, ministerul a reușit să asigure plata salariilor și burselor până la finalul anului 2025.
Furtuna fiscal-bugetară din sistemul de învățământ, depășită
„Am trecut de furtuna fiscal-bugetară, știu că am trecut cu multe nemulțumiri, foarte multe justificate. Dar în același timp am reușit să ne salvăm salariile și bursele până la sfârșitul anului”, a declarat Daniel David, joi seară, pe Facebook.
Priorități pentru prima parte a anului 2026
Ministrul a subliniat că pentru începutul anului viitor obiectivul este „ameliorarea” măsurilor fiscal-bugetare. Prioritatea o reprezintă bursele studenților și cele ale olimpicilor, pentru care bugetul de stat va fi suplimentat inclusiv cu fonduri europene.
„Demersul l-am început, suntem în discuții cu Comisia Europeană. Trebuie să analizăm plata cu ora în preuniversitar și, foarte important, odată ce noi am luat măsurile care trebuiau luate, să deblocăm posturile cu încadrare în buget, atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Acestea sunt lucrurile pe termen scurt”, a explicat ministrul Educației.
Planuri pe termen mediu și lung
Pe termen mediu, Daniel David a precizat că legea salarizării unitare va avea ca punct de plecare salariul mediu brut pe economie pentru profesorii debutanți și asistenți.
„Pe termen lung sunt în discuție cu liderii coaliției pentru a asuma acel pact pe care l-am propus pentru un deceniu educației și cercetării, în care să avem un buget în fiecare an mai mare decât a fost în anul precedent”, a adăugat ministrul.


