Ministerul Apărării Naționale a făcut public anunțul oficial privind organizarea exercițiilor de mobilizare în șase județe din România în cursul anului 2024. Potrivit comunicatului MApN, exercițiile au drept scop completarea cu resurse umane și materiale a unităților, realizarea coeziunii acționale între militarii activi și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme. Aceste manevre fac parte dintr-un efort continuu de a verifica pregătirea populației, economiei și teritoriului pentru apărare.
Anunbţ oficial de la MApN. Județele care vor fi implicate în aceste exerciții vor fi anunțate ulterior, iar detaliile privind perioadele și locurile de desfășurare vor fi comunicate în mod transparent de structurile de informare publică ale MApN.
„Ministerul Apărării Naţionale va continua să desfăşoare şi în 2024 verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a teritoriului pentru apărare prin exerciţii de mobilizare, care vor fi organizate în şase judeţe. Perioadele şi locurile de desfăşurare ale acestor exerciţii, precum şi oportunităţile de documentare pentru mass-media vor fi anunţate în timp util de către structurile de informare publică ale MApN”, a transmis Ministerul Apărării Naționale.
MApN a subliniat că angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor care sunt și salariați ai companiilor, oferindu-le concediu suplimentar plătit de maxim cinci zile, pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar. Documentele pentru convocarea rezerviștilor la exerciții vor fi transmise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Exercițiile de mobilizare sunt o practică anuală, în conformitate cu legislația existentă privind regimul stării de mobilizare și pregătirea populației pentru apărare. MApN subliniază că aceste activități sunt parte a planului de verificare a stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare pe parcursul întregului an 2024, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Ministerul informează că centrele militare vor continua să actualizeze datele personale ale rezerviștilor din evidență, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sursă expresspress.ro