România a ratat o oportunitate istorică de a-și moderniza infrastructura hidrotehnică prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din cauza birocrației și a gestionării defectuoase, statul a pierdut aproape toți banii europeni destinați barajelor și digurilor. Rezultatul este unul alarmant: dintr-un plan ambițios care viza zeci de obiective, s-a reușit reabilitarea unui singur baraj și a niciunui kilometru de dig.
Dezastru în cifre: Banii europeni, pierduți pe drum
Inițial, România avea alocată suma de 557 de milioane de euro pentru punerea în siguranță a infrastructurii critice. Planul prevedea intervenții majore la:
- 30 de baraje;
- 510 kilometri de diguri;
- 20 de poldere (zone de retenție a apei).
După mai multe runde de tăieri de finanțare impuse de Comisia Europeană, din cauza nerespectării termenelor, țara noastră a rămas cu fonduri pentru un singur baraj, un polder și zero kilometri de diguri. Reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) susțin că termenele scurte și valorile estimate ale lucrărilor au blocat licitațiile.
Birocrația care „îngroapă” proiectele
Andra Negoi, director de Investiții și Dezvoltare în cadrul ANAR, explică faptul că aprobările guvernamentale au întârziat nepermis de mult: „Am așteptat pentru baraje patru luni de la momentul de avizare interministerială… Deci proiectele care erau gata din martie au stat pe loc până am reușit să avem acte aprobatoare pentru tot portofoliul”.
Pericol la malul apei: Baraje fără stăpân și echipamente din 1936
Situația actuală a sistemului hidrotehnic este critică. În România există 2.194 de baraje, însă aproape jumătate dintre ele (920) nu au autorizație de funcționare în siguranță sau au documentele expirate. Mai grav, 74 de baraje sunt „ale nimănui”, neavând un proprietar sau un administrator clar.
Sorin Rîndașu, director general adjunct ANAR, precizează că pentru 46 dintre acestea există procese pe rol: „46 dintre ele au probleme litigioase, deci sunt procese pe rol și nu se poate lua o decizie, dar pentru cele rămase primăriile vor prelua în cea mai mare parte, acolo unde nu vor, Apele Române vor trebui să se îngrijească de ele conform legii”.
Tehnologie de epocă în era digitală
Multe dintre barajele importante, precum cel de la Buftea, funcționează cu echipamente instalate în perioada interbelică. Angajații sunt nevoiți să acționeze manual mecanisme vechi de aproape 90 de ani.
- Barajul Buftea: Echipamente din 1936, acționate manual de câte doi oameni la manivelă.
- Barajul Budeasa: Echipamente din 1978 pentru care nu se mai găsesc piese de schimb.
Cristian Barbu, șef Serviciu Situații de Urgență ABA Argeș-Vedea, avertizează: „Durata normată de funcționare a acestor construcții hidrotehnice este cumva expirată, echipamentele de acționare sunt depășite din punct de vedere fizic și moral”.
Digurile, o bombă cu ceas veche de 60 de ani
Nici situația digurilor nu este mai bună. România are o rețea de 9.580 de kilometri de diguri, majoritatea construite acum șase decenii. Lipsa personalului face ca monitorizarea acestora să fie aproape imposibilă.
„Un muncitor hidrometru are de monitorizat cam 20 de km de dig. În condițiile aceastea, întreținerea lor are de suferit. Cresc plante, uneori chiar cresc copaci, poate să însemne o problemă majoră dacă nu faci lucrarea de întreținere la timp”, explică Sorin Rîndașu.
În contextul schimbărilor climatice și al fenomenelor meteo tot mai extreme, infrastructura hidrotehnică a României rămâne bazată pe construcții comuniste și echipamente de muzeu, în timp ce fondurile europene care ar fi putut schimba situația au fost pierdute în hățișul administrativ.
