miercuri, aprilie 22, 2026

Cum vrea Putin pace în Ucraina? A ordonat extinderea „zonei tampon” cu tot nord-estul Ucrainei în 2026

Vladimir Putin a ordonat Armatei Ruse extinderea „zonei tampon” cu tot nord-estul Ucrainei în 2026, arătând încă o dată ce ar însemna pacea rusească în Ucraina.

Șeful Statului Major General rus, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că forțele sale avansează în nord-estul Ucrainei și că președintele rus Vladimir Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului pe care Moscova îl numește zonă tampon, au informat agențiile de știri rusești, citate de Reuters, relatează Agerpres.

Cum vrea Putin pace în Ucraina? A ordonat extinderea „zonei tampon” cu tot nord-estul Ucrainei în 2026
Gherasimov a afirmat că Putin a ordonat extinderea în 2026 a zonei tampon din regiunile ucrainene Sumî și Harkov, în apropierea graniței cu Rusia, a relatat RIA, adăugând că generalul rus a inspectat gruparea de trupe Nord.

Gruparea, formată la începutul anului 2024, a operat în nord-estul Ucrainei, căutând să creeze o zonă tampon de-a lungul frontierei și încercând să împingă forțele ucrainene de acolo pentru a avansa suplimentar.

Remarcile lui Gherasimov vin în urma promisiunii Rusiei de a riposta pentru ceea ce a susținut, fără dovezi, că a fost o tentativă de a ataca reședința lui Putin, o acuzație pe care Kievul a negat-o, spunând că aceasta a avut ca scop deraierea discuțiilor de pace, în timp ce războiul intră în scurt timp în cel de-al patrulea an.

Nu a existat nicio reacție imediată din partea Ucrainei la declarațiile lui Gherasimov.

Putin a prezentat în repetate rânduri zona tampon ca o modalitate de a îndepărta forțele și armele ucrainene de granița Rusiei, invocând bombardamente transfrontaliere și atacuri cu drone asupra unor regiuni precum Belgorod și Kursk.

Kievul a respins zona tampon a Moscovei, numind-o o idee pe care Rusia o folosește pentru a justifica incursiuni mai profunde pe teritoriul ucrainean.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că planurile Moscovei pentru Sumî și Harkov sunt ”nebunești” și vor fi respinse în contextul în care Ucraina apără regiunile.

Sursă expresspress.ro

Mirela
Mirela
Sunt Mirela și scriu zilnic știri pentru Comunicateinpresa.ro. Cred în puterea informației corecte și îmi place să țin cititorii mereu la curent cu noutățile importante.

Articole recente

Categorii