dusan-uhrin-jr.-se-intoarce-pe-banca-lui-dinamo
Sport

Dusan Uhrin jr. se întoarce pe banca lui Dinamo

0

După înfrângerea din semifinalele cupei cu Astra, Gheorghe Mulțescu și-a anunțat demisia de pe banca tehnică a lui Dinamo.

Noul antrenor al celor de la Dinamo va fi Dusan Uhrin jr. , acesta deja ajungând la o înțelegere cu conducerea clubului.

El a semnat un contract valabil pe un an și jumătate.

Tehnicianul ceh a confirmat vestea pentru Pro Sport și a declarat că fanii lui Dinamo l-au convins să ia această decizie:
“Am semnat așa cum ați scris, e adevărat! Am revenit pentru suporterii incredibili ai lui Dinamo. Ei m-au convins! Am venit să salvăm Dinamo și sunt convins că vom reuși”

Va fi cel de-al doilea mandat al lui Uhrin pe banca lui Dinamo, după cel din sezonul trecut când a strâns 26 de meciuri, înregistrând 12 victorii, 4 remize și 10 înfrângeri.

În afară de Dinamo, Uhrin le-a mai antrenat în România pe Poli Timișoara, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș.

Sursa 27sportas.ro

Marian D.

Prof. Vlad Ciurea: Scrieți cât mai mult de mână. Este extraordinar cum tot creierul lucrează

Previous article

Modelul cadru al contractului individual de muncă a fost modificat. Raluca Turcan: Angajatorul trebuie să informeze salariatul despre obligaţia de aderare la un fond de pensii privat

Next article

You may also like

Comments

Comments are closed.

More in Sport