CEO-ul agenției Nomade Communication se alătură comunității Next Gen Leaders Hub

04/06/2018 13:59:43
CEO-ul agenției Nomade Communication se alătură comunității Next Gen Leaders Hub

CEO-ul agenției Nomade Communication & PR – Adriana Cocîrță anunță o nouă decizie strategică menită să contribuie la conturarea unui mediu de business stabil și bine reprezentat în România. Decizia de a fi parte a acestei comunități de afaceri a venit datorită contribuției pe care Next Gen Leaders Hub o aduce mediului de afaceri românesc, bazată pe valorile comune orientate spre învățare, dezvoltare și evoluție, criterii fundamentale care dictează activitatea zilnică a celor două identități. Misiunea agenției de a crea experiențe care contează, de a inspira și de a inova prin aducerea la viață a ideilor care conduc companiile către progres, a reprezentat factorul principal în luarea deciziei.

Mă bucur că facem parte din Next Gen Leaders Hub, o comunitate formată din profesioniști excepționali și oameni de afaceri dedicați. Dezvoltarea profesională joacă un rol capital în evoluția fiecăruia dintre noi, susținută prin schimbul constant de idei și experiențe valoroase. Sunt convinsă că împreună vom putea îndeplini misiunea ambițioasă a comunității și vom da naștere unor proiecte cu impact asupra mediului de afaceri din România.afirmă Adriana Cocîrță.

Valorificarea acestui parteneriat va fi consolidată prin crearea unor contexte de învățare și prin plus valoarea adusă de experiența în domeniul comunicării și a relațiilor publice în comunitatea de business din România. Astfel, aportul agenției vine în completare misiunii organizației de a atrage generația leaderilor de mâine prin crearea unei platforme menite să ofere suport în împărtășirea cunoștințelor din diverse domenii și în contestarea ipotezelor prestabilite. Acest proces are rolul de a restructura vechile cutume de business și de a stabili standarde ridicate, prin colaborare și parteneriate bazate pe încredere și transparență.

Nomade Communication este o agenție de comunicare și PR care oferă fiecărui client o strategie de comunicare integrată și adaptată care vine în sprijinul strategiei generale de business. Scopul principal al agenției este ca, prin schimbarea perspectivei, să genereze plus valoare nu doar pentru segmentele de public țintă, ci pentru toate categoriile de stakeholders pe care îi are o companie.

Comentarii