adrian-mutu:-“meritam-cele-trei-puncte”
Sport

Adrian Mutu: “Meritam cele trei puncte”

0

Naționala de tineret a remizat cu Olanda, scor 1-1, în partida de debut de la Campionatul European de Tineret.

Selecționerul, Adrian Mutu, a comentat prestațial lor din prima partidă de la Euro la conferința de presă de după meci:

“Sper ca băieții să aibă încredere 100% în valoarea lor. Eu am crezut încă de la început în valoarea și în dorința lor de afirmare. Nu am venit aici în vacanță, am venit să punem probleme oricui, chiar dacă suntem cotați cu șansa a treia, niciun meci nu e câștigat dinainte. Totul se decide pe teren, noi suntem hotărâți să facem viața grea oricărui adversar pe care-l întâlnim. 

Cred că meritam cele trei puncte după numărul ocaziilor. Merită felicitați acești băieți pentru dăruirea de care dau dovadă. Am băieți disciplinați, muncitori, se vede din poziționarea pe care au avut-o astăzi pe teren, perfectă în opinia mea. Per ansamblu, așezarea băieților a fost foarte bună. Mi-a plăcut foarte mult atitudinea pe care au avut-o, dăruirea de care au dat dovadă și tupeul cu care am atacat, în repriza a doua, pe final, puteam chiar să câștigăm acest meci”

Fostul decar al naționalei a vorbit și despre golul superb marcat de Ciobanu:

“Sper să bată și mai bine decât mine și la fiecare meci să ne bucure cu aceste goluri. Chiar i-am strigat de pe margine, nu eram sigur cine avea să execute lovitura liberă. I-am zis «Ciobi, dă tu că ai să marchezi», mă bucur că am avut gura aurită. Vreau să subliniez unitatea de care dă dovadă această echipă, cum luptă unul pentru celălalt, acest lucru ar trebui apreciat de toți fanii României”

De asemenea, Mutu nu îl consideră vinovat pe Denis Ciobotariu pentru golul încasat:

“El nu a pierdut omul din marcaj, se întâmplă ca în anumite faze un jucător să fie mai bun decât tine și să anticipeze mingea în locul tău. E o chestiune de secunde, mingea era căzută spre adversar și fundașul olandez a avut o execuție foarte bună. Nu îl consider pe Ciobotariu vinovat la gol, cu toții putem face mai mult, dar câteodată trebuie să acceptăm că adversarul e mai bun”

În încheiere, Adrian Mutu a prefațat și următorul meci, cel cu Ungaria de sâmbătă:

“Ne-am setat obiectivul de a ieși din grupe. Pentru a obține acest lucru trebuie să luăm meci cu meci. Nu mă consider favorit cu Ungaria, nu vreau să mă gândesc la asta. Ungaria cred că are același nivel ca noi, diferența o face atitudinea pe teren și micile detalii, pe care zilele viitoare le vom pune la punct”

Sursa 27sportas.ro

Marian D.

Scapa de insecte – apeleaza cu incredere la o firma de dezinsectie

Previous article

Florin Tănase: “Fotbalul românesc are nevoie de calificare”

Next article

You may also like

Comments

Comments are closed.

More in Sport